stratoneionut
welcome!  
  Home
  Contact
  Especially for you
  Maturizare? Nu azi, poate maine...
  Mama mea este cea mai buna!
  Mama
  Citate celebre
  Mesaje frumoase
  Mesaje de La multi ani!
  Povesti terapeutice
  => Ce este dragostea
  => Rolul oamenilor in viata noastra
  => Biblia invingatorului
  Acum stiu...
  11 reguli
  Lucruri interesante
  Avem timp...
  Maimuta afectata
  Program zilnic
  Secretul unei casnicii fericite
  20 de motive pentru a ramane in Romania
  50 de motive
  Funy!
  Muzica
  Videoclipuri
  Site-uri speciale
  Avocatii !!!
  Prezentari Power Point de Craciun
Povesti terapeutice

La frizer

 

Un crestin a mers la o frizerie ca sa-si tunda parul si sa-si taie barba.  In timp ce frizerul isi servea clientul,  intre cei doi  s-a pornit  o  conversatie interesanta.  Au vorbit  despre multe lucrursi au  abordat  diverse subiecte.  In cele din urma au inceput  sa  vorbeasca  despre Dumnezeu. La acest subiect frizerul a declarat:

 

- Eu cred ca Dumnezeu nu exista.

 

- De ce spuneti asta? a intrebat clientul.

 

- Trebuie doar sa iesiti pe strada si veti realiza ca Dumnezeu nu exista. Spuneti-mi, daca Dumnezeu ar exista, ar mai fi atatia oameni bolnavi? Ar mai fi atatia copii abandonati? Daca Dumnezeu ar exista, nu ar fi nici suferinta si nici durere. Nu-mi pot imagina un Dumnezeu iubitor care sa ingaduie astfel de lucruri.

 

Clientul s-a gandit un moment, dar nu i-a raspuns deoarece nu a vrut sa starneasca o cearta. Frizerul si-a terminat treaba, iar clientul a parasit frizeria. Chiar cand a iesit din frizerie, crestinul nostru a vazut pe strada un om cu parul mare, incalcit si murdar si cu o barba mare, neglijenta. Era murdar si neingrijit. Clientul s-a intors la frizerie si i-a spus frizerului:

 

- Stiti ce? Frizerii nu exista.

 

- Cum puteti spune asta? a intrebat frizerul surprins. Sunt aici, sunt frizer si tocmai te-am aranjat!

 

- Nu! a exclamat clientul. Frizerii nu exista, caci daca ar exista atunci nu ar mai fi oameni cu parul lung si murdar si cu barba netaiata, cum e omul acela de afara.

 

- Ah, dar frizerii exista! Insa asta se intampla cand oamenii nu vin la mine.

 

- Exact! a afirmat clientul. Asta e ideea! Si Dumnezeu exista! Insa necazurile si suferinta se intampla atunci cand oamenii nu vin la El si nu-L cauta pentru a-i ajuta. De aceea este atata suferinta si durere in lume.

 

Omul de pe Cruce

Un om sta si se uita la Crucea pe care este rastignit Iisus Hristos. Si, multa vreme, se roaga fierbinte sa îi ia locul.

In cele din urma o voce tunatoare din cer se aude:

"Vrei sa îmi iei locul?".

"Da", raspunde omul nostru.

"Bine, atunci treci pe cruce, dar sa stii ca nu vei avea voie sa scoti nici o vorba indiferent ce se va întîmpla".

"Sunt de acord", spune omul nostru.

Oamenii vin, trec se roaga fara sa realizeze ca pe cruce se afla omul nostru. Vine un bogatas. Se roaga si, la plecare, îsi uita portmoneul cu bani. Omul de pe cruce nu spune nimic. Vine un tînar ce se roaga si el si gaseste portmoneul pe care îl ia. Vine apoi un alt tînar ce doreste sa primeasca o binecuvîntare înainte de a pleca într-o calatorie lunga. Dupa care bogatasul se întoarce , îl înjura pe tînar si începe sa îl bata.

Omul de pe cruce se trezeste spunând: "Nu este el vinovat".

Cei doi fug îngroziti de aceasta neasteptata interventie. Vazând ce s-a întâmplat, Iisus Hristos îl mustra pe omul de pe cruce :

"Vezi ? Nu ai putut sa îti tii gura, nu ai putut sa taci. Nu stii ca bogatasul dorea sa cumpere cu acei bani fecioria unei fete si sa o necinsteasca. Iar tînarul ce vroia sa plece în calatorie trebuia sa primeasca bataie pentru a nu putea calatori...pentru ca vasul lui s-ar fi scufundat si el ar fi murit. Iata de ce trebuia sa taci.

Acum da-te jos de pe cruce pentru ca tu nu poti sa Imi tii locul."

 


Două pietricele

Două pietricele, cam de mărimea unei castane, zăceau în prundişul unui vesel pârâu de munte.

Se aflau laolaltă cu celelalte pietre de acolo, unele mai mici, altele mai mari, dar erau diferite de toate celelalte, pentru că erau albastre. Când bunul soare le dezmierda cu razele sale, ele străluceau de parcă ar fi fost două bucăţi de cer căzute pe pământ. Cele două pietricele ştiau că sunt cele mai frumoase dintre toate celelalte aflate în pârâu şi să lăudau de dimineaţa până seara:

"-Noi suntem copiii cerului!" , strigau, când una, când cealaltă, pietrelor obişnuite aflate în preajmă.

"- Păstraţi distanţa! Noi avem sângele albastru! Nu avem de-a face cu voi!"

De fapt erau două pietricele insuportabile şi arogante, care îşi petreceau zilele gândindu-se numai la ceea ce s-ar fi întâmplat cu ele când

cineva avea să le descopere.

"Desigur" – îşi spuneau – "vom fi puse într-un colier împreună cu alte pietre preţioase, aşa cum suntem şi noi".

Şi visau împreună: "Vom fi pe coroana reginei Olandei sau în inelul prinţului de Galia. Ne aşteaptă o viaţă frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri. Vom ajunge până la capătul lumii. "

Într-o bună dimineaţă, pe când razele soarelui se jucau pe luciul apei cristaline, un om s-a aplecat, şi-a întins mâna şi a cules cele două pietricele albastre. Cele două pietricele erau nespus de fericite:

"Ura! – au strigat. Am plecat! Ce timpuri bune ne aşteaptă!"

S-au simţit cele mai norocoase pietre din lume. Nu aşteptau decât ca visurile lor să se transforme în realitate. Au fost puse într-o cutie, împreună cu alte pietre colorate.

" Rămânem aici pentru puţin timp", şi-au spus, fiind sigure de frumuseţea şi valoarea lor neîndoielnică. Totuşi lucurile au fost altfel decât bănuiseră. Cele două pietricele au fost zdruncinate încoace şi încolo. Mereu au schimbat cutiile, au fost puse pe cântar şi pipăite insistent de mâini aspre. Au rămas în cele din urmă singure, parcă uitate, într-o cutiuţă. Mai târziu, însă, o mână le-a luat şi le-a aşezat cu necuviinţă pe un zid, în mijlocul altor pietre, pe o suprafaţă de ciment foarte lipicioasă.

"- Hei, fii mai delicat!" , strigau cele două pietricele albastre, "suntem pietre preţioase".

Drept răspuns, câte o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.

Revoltate au început să strige: "Neciopliţilor, nepricepuţilor, bădăranilor, voi nu înţelegeţi cât suntem de importante?" Cele două pietricele albastre ameninţau, plângeau, implorau. Dar n-a fost de nici un folos. Tot prizoniere în zid au rămas.

Dezamăgirea şi amărăciunea le-a întunecat cu reflexe viorii.

Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gând: să fugă. Dar cimentul era tare şi imposibil de convins să le elibereze.Au zărit însă un firicel de apă ce se prelingea pe acolo şi l-au rugat: "Strecoară-te sub noi, te rugăm, şi desprinde-ne de pe acest zid nenorocit!"

Apa nu s-a lăsat mult rugată. Nu era nevoie de insistenţă căci era bucuria ei să se strecoare sub ziduri şi să distrugă cât mai mult. A trecut la lucru şi, uşor-uşor, a reuşit să se strecoare şi să fărâme câte puţin cimentul.

După câteva luni de perseverenţă cele două pietricele au putut să se mişte. Într-o noapte umedă şi rece cele două pietricele au căzut pe pământ, eliberate în sfârşit din acea închisoare insuportabilă.

"-Suntem libere!" – au strigat amândouă în culmea fericirii.

Însă, jos fiind, au putut vedea zidul în care fuseseră fixate, acea puşcărie înaltă în care şi-au petrecut atâta timp. Şi, privind spre acel zid, nu mică le-a fost mirarea: lumina lunii ce străbătea printr-o fereastră lumina un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate şi aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată. Dar ceva îi lipsea… Faţa, chipul blând şi dulce al Mariei, avea ceva neobişnuit. Părea oarbă, căci ... îi lipseau ochii.

"- Oh, nu!", au exclamat amândouă, dânduşi seama de grozăvie. Ele fuseseră tocmai ochii Mariei. Îşi imaginau acum cât de bine se potriveau acolo, cât de frumos trebuie să fi strălucit şi cât de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită dându-şi seama ce nechibzuite au fost.

Dis de dimineaţă a ajuns acolo omul care făcea curăţenie în biserică şi, din neatenţie, a călcat pe cele două pietricele aflate la pământ. Supărat, le-a dat deoparte cu piciorul. Apoi, fiind încă întuneric, nu le-a deosebit bine şi le-a strâns cu mătura pentru a le arunca la gunoi împreună cu praful şi alte pietre neînsemnate.

 

 


 

 

 

Concluzie

 

Istoria celor două pietricele albastre are un sfârşit trist, pentru că ele nu au înţeles un mare adevăr. Se înşelau văzând în sine ceea ce nu era adevărat, fugeau de realitate rătăcind prin visuri. Din această cauză nu au descoperit frumuseţea şi bogăţia pe care o primiseră de la Dumnezeu.

 

La fel ca şi ele, fiecare dintre noi are un loc al său în lume bine stabilit de Dumnezeu: unul poate fi ales pentru a fi un meşter bun, altul pentru a fi preot, iar o fată pentru a fi mamă a multor copii.

 

Să nu uităm că fiecare dintre noi este aşezat de Dumnezeu acolo unde îi este locul şi că tocmai în acel loc, rânduit de Dumnezeu, este cel mai frumos şi mai potrivit să fie.

 

 

 

 Si Dumnezeu a creat femeia

 

     Pana cand Dumnezeu a creat femeia, El era deja in a sasea zi de lucru peste program.
     Un inger a aparut si a spus:

     - De ce iti ia asa de mult timp sa creezi asta?

Si Dumnezeu a raspuns:

- Ai vazut planul pentru ea? Trebuie sa fie rezistenta la apa, dar nu din plastic, sa aiba peste 200 parti care sa se miste, toate care sa se poata inlocui, si sa fie in stare sa functioneze cu diet coke si resturi de mancare, sa poata tine 4 copii deodata in brate, sa aiba un sarut cu care sa vindece de la un genunchi zgariat la o inima zdrobita, si o sa faca totul doar cu 2 maini.

Ingerul a fost uimit de cereri.

- Doar cu 2 maini? Nici o sansa. Si astea sunt cereri doar pentru modelul standard?

E prea multa munca pentru o zi. Asteapta pana maine sa termini.

- Dar nu o sa astept, a protestat Dumnezeu. Sunt aproape sa termin aceasta creatie si e atat de aproape de inima mea. Deja se vindeca pe ea insasi cand e bolnava. Si poate lucra 18 ore pe zi.

Ingerul s-a apropiat si a atins femeia.

- Dar ai facut-o asa de fina Doamne!

- Ea este fina, a fost de acord Domnul, dar am facut-o si puternica. Nici nu ai idee ce poate indura sau realiza.

- Va fi in stare sa gandeasca? a intrebat ingerul.

- Nu numai ca va fi in stare sa gandeasca, i-a raspuns Dumnezeu, va fi in stare sa rationeze si sa negocieze.

Apoi ingerul a observat ceva, a intins mana si a atins obrazul femei.

- Ups, se pare ca ai o scurgere in modelul asta. Ti-am spus ca ai incercat sa pui prea mult in modelul asta.

- Nu-i o scurgere, l-a corectat Domnul, asta-i o lacrima!

- Pentru ce e lacrima? a intrebat ingerul.

Domnul a raspuns:

- Lacrima e felul ei de a-si exprima bucuria, tristetea, durerea, dezamagirea, dragostea, singuratatea, supararea si mandria ei.

Ingerul a fost impresionat.

- Doamne, esti un geniu. Tu te-ai gandit la toate. Femeia e cu adevarat uimitoare.

 

 

Si asa este! Femeile au puteri care ii uimesc pe barbati.

Ele trec prin dificultati si ele poarta poveri, dar mentin fericirea, dragostea si bucuria.

Ele zambesc cand ar vrea sa tipe.

Canta cand ar vrea sa planga,

Plang cand sunt fericite

Si rad cand sunt nervoase.

Se lupta pentru lucrurile in care cred.

Se impotrivesc nedreptatii.

Nu accepta „nu” ca raspuns.

Cand cred ca exista o solutie mai buna ele se lipsesc de bunuri ca familiile lor sa aiba deajuns.

Ele merg la doctor cu un prieten speriat.

Iubesc neconditionat.

Plang cand copii lor au success si se bucura cand prietenii lor primesc recompense.

Sunt fericite cand aud de un nou nascut sau o nunta.

Inima lor se frange cand un prieten moare.

Ele jelesc la moartea unui membru din familie.

Totusi sunt puternice cand crezi ca nu mai au nici o putere. Stiu ca o imbratisare si un sarut poate vindeca o inima frinta.

Femeile vin in orice forma, marime si culoare.

Ele vor conduce masini, vor zbura, vor merge, vor alerga sau iti vor scrie tie un e-mail ca sa-ti arate cat de mult le pasa de tine.

Inima femeii este ceea ce tine lumea sa mearga.

Ele aduc bucurie, speranta si dragoste.

Au compasiune si idealuri.

Dau suport moral familiei si prietenilor.

Femeile au lucruri vitale sa spuna si totul sa daruiasca.

 

 

Totusi, daca exista o slabiciune in femeie, aceasta e ca isi uita valoarea.

 

 

Puteti trimite acest mesaj mai departe, tuturor femeilor pe care le cunoasteti, ca sa le amintiti cat de uimitoare sunt... si tuturor barbatilor, ca sa le reamintiti cat de uimitoare sunt femeile...

 

 

* * *

 

 

 

Calul cu doua capete

 

 

 

 

 

 Traiau odata intr-o tara pe de-a intregul verde, inconjurata de campii si pajisti minunate, doi cai cu tinuta mandra si demna. Aceste doua animale, un mascul si o femela, erau permanent impreuna. Dimineata foarte devreme ii puteai vedea sarind si fugind pe campiile verzi. Le placea sa fie impreuna si prietenia care ii lega era foarte mare. Nu se desparteau niciodata: se jucau impreuna, mancau impreuna si dormeau unul langa altul.

Pentru nimic in lume ei nu ar fi acceptat sa se separe. Intr-o noapte, cand dormeau unul lipiti unul de altul, ei au facut legamantul de a nu se desparti indiferent ce s-ar fi intamplat. O zana le auzi legamantul si ii intreba:

-Ce va doriti?

- Sa fim intotdeauna impreuna, raspunsera ei fara ezitare.

Si deandata dorinta lor se si realiza. Zana ii transformase intr-un singur cal, nici mascul, nici femela, dar cu doua capete minunate. Caii accceptasera cu mare bucurie transformarea. De acum inainte, ei nu mai aveau motiv sa se ingrijoreze in legatura cu ceea ce ar gandi sau ar spune celalalt, pentru ca nu se desparteau niciodata.

Totusi, intr-o buna zi, se intampla ceva rau. Unul din capete a inceput sa se simta rau si sa aiba stari de indispozitie ciudate care se amplificau pe zi ce trecea. Atunci, capul celalalt a inceput sa se ingrijoreze: ce avea sa I se intample si lui? Ce riscuri erau sa aiba si el aceeasi boala?

Cele doua capete incepusera sa discute si dupa ce au stat bine pe ganduri, I-au cerut zanei sa-I transforme din nou si sa devina ce au fost mai inainte.

Si dorinta lor a fost din nou indeplinita.

Cele doua animale si-au recapatat rapid sanatatea si veselia dar intelesesera ca autonomia lor era fundamentala si ca puteau la fel de bine sa se odihneasca sau sa colinde pajistile singuri sau impreuna, continuand sa tina unul la altul.

Doresti sa fii intotdeauna impreuna cu cel care iti este drag ? Ca parinte iti iubesti atat de mult copilul ca vrei sa fii mereu alaturi de el, mancand, jucandu-va, dormind intotdeauna impreuna?

Doresti sa nu te separi de partenerul/a tau/ta, chiar faceti un legamant sa nu va despartiti nicioadata? Vrei sa afli in totalitate ce gandeste, ce face celalalt?

Invata din experienta celor doi cai ca odata ce doua persoane isi pierd individualitatea si se unesc intr-un singur trup, unul dintre ei se poate imbolnavi iar celalalt va fi ingrijorat de ce I se poate intampla si lui.

Descopera-ti capacitatea de a tine foarte mult la celalalt, de a-l iubi si in acelasi timp lasa-ti propria persoana sa se dezvolte autonom.

 

* * *

 

 

A 18-a camila

 

Povestirea are un început tragic: Un beduin, pe cale să moară, îi cheamă la căpătâiul său pe cei trei fii şi le spune:

“Toată averea mea sunt 17 cămile. Şi când voi muri aceste cămile vă vor rămâne vouă. Ţie, care eşti cel mai mare dintre fiii mei, îţi las moştenire jumătate din cămile. Ţie, cel de-al doilea fiu al meu, îţi las moştenire o treime din cămilele mele, iar ţie, cel mai mic, a noua parte din cămile.”

După ce beduinul moare şi fiii îl plâng cu respectul cuvenit, ajung la momentul în care trebuie să-şi împartă cămilele. Dar fiind cu totul 17 cămile, nu se înţelegeau deloc asupra împărţelii şi nici o împărţeală nu părea a fi echitabilă. Şi în timp ce se certau, se întâmplă că trecea pe acolo un bătrân călare pe o cămilă, care îi întrebă care era problema, şi aflând despre ce era vorba, îşi oferi ajutorul. Şi iată cum procedă:

“Eu sunt dispus să adaug cămila mea la ale voastre, ca să le putem împărţi coect. Deci, acum avem 18 cămile. Tu cel, mai mare dintre fii, ai moştenit o jumătate din cămile, deci 9 cămile sunt ale tale. Tu, cel mijlociu, ai dreptul la o treime din cămile, deci 6 cămile sunt ale tale. Şi tu, cel mai mic, ai a noua parte din cămile, adică 2 cămile sunt ale tale. “

Cei trei fii erau fericiţi că împărţiseră cămilele în mod corect, aşa că îi mulţumiră bătrânului. Acesta se urcă pe cămila lui şi plecă mai departe.

( 9+6+2= 17 cămile)

 

 

* * *

 

Cele patru piersici

 

 

Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:

- Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta?

- Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.

- Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta?

- Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda...

- Si apoi?

- Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.

- Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca "lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga". Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.

- Nu stiu.

- Cum nu stii, da' ce-ai facut cu ea?

- Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!

- Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.

In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.

- Dar tie ti-a placut piersica?

- Nici eu nu stiu, tatuca.

- Cum, si tu ai vandut-o?

- Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.

Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus:

- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza.

 

 CINE-L PRIMEȘTE PE FIUL...

 

 

 

 

Un om bogat, pasionat de arta, avea in colectia lui opere ale tuturor marilor maestri, renascentisti, clasici si moderni, din toate scolile si curentele. Deseori statea impreuna cu unicul sau fiu, admirand minunatele piese din colectia lor
Dar a izbucnit razboiul iar fiul a fost inrolat si trimis la lupta. El a dat dovada de mult curaj si a murit la datorie, in timp ce salva viata unui camarad. Cind a primit anuntul, tatal a fost profund indurerat de pierderea unicului sau fiu.
O luna mai tarziu, a auzit batai la usa. In prag statea un tanar cu un pachet mare in brate...El a spus:
- Domnule, nu ma cunoasteti. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastra si-a dat viata. In acea zi el a salvat multe vieti ale celor raniti dar, in timp ce incerca sa ma duca pe mine intr-un loc sigur, un glonte i-a strapuns inima, el murind pe loc...Deseori ne vorbea de dumneavoastra si despre pasiunea pe care o aveti pentru arta.
Tanarul i-a inmanat pachetul.
-Știu ca este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins ca fiul dumneavoastra ar fi vrut sa aveti acest tablou.
Tatal a inceput sa desfaca ambalajul. Era un portret al fiului sau, pictat de tanar. Privindu-l atent, a fost uimit de felul in care tanarul pictor a reusit sa surprinda chipul, dar si personalitatea fiului sau. Tatal a scos un suspin si cu ochii plini de lacrimi a multumit tanarului, oferindu-i si o suma de bani pentru tablou.
-O, nu se poate asa ceva, domnule... Toata viata nu voi putea sa platesc pentru ceea ce fiul dumneavoastra a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatal a prins tabloul pe una din simezele sale. De cate ori avea vizitatori, el incepea prin a le arata portretul fiului sau si numai dupa aceea le dadea voie sa vada marile capodopere colectionate.
Dupa moartea batranului tata, s-a organizat licitatia marii lui colectii de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau sa vada si, mai ales, sa achizitioneze tablouri pentru propriile lor colectii.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegata sa conduca licitatia,adjudecatorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocanelul:
-Incepem licitatia cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
In sala s-a lasat linistea....Apoi, de undeva din fundul salii, o voce a strigat:
-Am venit sa vedem marile opere! Sari peste aceasta piesa!...
Dar, netulburat, adjudecatorul a continuat:
-Face cineva o oferta pentru acest portret?... 100?... 200?...
Din sala, cineva a stigat iritat:
-Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso si ale celorlalti maestri!... Haideti sa trecem, cu adevarat, la licitatie!...
Netulburat, adjudecatorul a continuat:
-Fiul!... Fiul!... Il vrea cineva pe fiul?!...
Intr-un tarziu, din cel mai indepartat colt al salii s-a auzit o voce timida:
-Dau eu 10 pentru acest portret...
Era cel care fusese, ani multi, gradinarul tatalui si al fiului. Fiind un om sarac, nu putea sa ofere mai mult.
-Exista o oferta de 10!... Cine da mai mult?!... Da cineva 20?!...
Sala era in fierbere.
-Dati-i-l lui pentru 10!...Sa trecem la maestri!...La maestri!...
Nu-l voiau pe fiu. Toti doreau sa profite de ocazie si sa cumpere opere mari pentru colectiile lor. Ferm, adjudecatorul a continuat:
-10, odata!...10, de doua ori!...
Și, lovind cu ciocanelul in masa:
-Adjudecat! VANDUT pentru 10!
Din fata, cineva a zbucnit:
-In sfarsit, putem trece la marea colectie!...
Calm, adjudecatorul a pus jos ciocanelul, spunand:
-Imi pare rau, dar licitatia s-a incheiat.
Rumoare in sala:
-Dar tablourile?!...Cum ramane cu maestrii?!...Colectia?!...
-Regret, a spus adjudecatorul. Cand am fost desemnat sa conduc aceasta licitatie, mi s-a comunicat o prevedere secreta din testament, pe care nu am avut voie sa o fac cunoscuta decat in acest moment: licitatia se refera numai la potretul fiului !Cine il ia mosteneste intreaga avere, care include si toata colectia de opere de arta! Omul care-l primeste pe fiul obtine TOT!...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



powered by ionutstratone  
   
Advertisement  
   
Today, there have been 1 visitors (9 hits) on this page!
=> Do you also want a homepage for free? Then click here! <=